iderii din Serbia şi Kosovo se vor reuni la începutul lunii viitoare în cadrul unor discuţii mediate de Statele Unite, a anunţat astăzi emisarul special american pentru acest dosar, Richard Grenell, transmite dpa, conform Agerpres. 'Suntem bucuroşi să anunţăm că liderii din Kosovo şi Serbia se vor întâlni la Casa Albă pentru o negociere la 2 septembrie', a scris Richard Grenell pe Twitter. Atât preşedintele sârb Aleksandar Vucic, cât şi premierul kosovar Avdullah Hoti au confirmat că se vor deplasa la Washington. Majoritatea albaneză din Kosovo consideră Statele Unite cel mai important aliat al lor, iar premierul Hoti a salutat invitaţia, remarcând: 'Kosovo este binecuvântat cu prietenii săi'. Deşi reticent, Vucic a declarat la televiziunea sârbă privată TV Pink că Serbia 'nu este în postura de a refuza discuţiile'. Întâlnirea iniţială din cadrul iniţiativei Casei Albe era prevăzută la data de 27 iunie, dar a fost anulată în urma anunţului că preşedintele kos...